Asumarea responsabilitatii in cuplu

Într-o zi obişnuită, de câte ori gândiţi „El/ea e de vină”, „Tu eşti de vină”, „Eu sunt de vină”, „Fiecare avem vina noastră” ? Ce beneficii vă aduc întrebările acestea şi răspunsurile la ele? Şi ce suferinţe sau pierderi?

Ca sa fii responsabil in cadrul unui cuplu, intai este necesar sa fii responsabil fata de tine. Sa te cunosti asa cum esti, cu calitati si defecte, sa accepti ceea ce descoperi zi de zi la tine, atat punctele forte, cat si pe cele mai slabe, sa iubesti ceea ce esti. Abia dupa ce acest proces are loc, vei incepe sa iti asumi cu adevarat responsabilitatea fata de tine si fata de partenerul tau, in cadrul unui cuplu. Ai devenit responsabil cand… … te ridici si pleci dintr-un loc in care nu te simti bine, cand spui „nu“ pentru ca asa simti, cand iti expui punctul de vedere fara sa te ingradeasca prea mult parerile celorlalti, cand nu mai pretinzi perfectiunea de la tine si nici nu o mai ceri de la ceilalti.

În cuplu adeseori trăim sentimente amenințătoare ori intolerabile și de obicei tindem să ne condamnăm partenerul pentru aceste trăiri și să considerăm că el este cauza trăirilor noastre intolerabile.

„De ce mă faci să mă simt așa?”, îi reproșăm. „Tu ești de vină!” A ne privi partenerul ca pe sursa fericirii sau nefericirii noastre înseamnă să evităm asumarea răspunderii pentru propria noastră experiență. În numele iubirii pe care ar trebui să ne-o poarte, adesea îi cerem partenerului să se schimbe, să fie altfel decât este, crezând că în felul acesta nu vom mai trăi acele sentimente greu de suportat. Putem să ne condamnăm partenerul actual și să-i pretindem lui să se schimbe, putem să ne condamnăm următorii parteneri și să pretindem la fel, sau putem să alegem ceva diferit:
să acceptăm experienta noastră ca fiind ceva ce ne apartine,indiferent cât de amenințătoare și intolerabilă este, căutând în noi înșine sursa a ceea ce pretindem partenerului să ne ofere.

Intrebările pe care mi le pun ca persoană responsabilă conduc la soluţii constructive:

• Ce consecinţe are acţiunea mea– a mea, nu a altora – asupra mea, asupra celorlaţi semnificativi, asupra altor persoane, asupra mediului etc.?
• Care dintre aceste consecinţe aduc beneficii şi cui? care dintre ele aduc pierderi şi cui? altfel spus, care dintre ele sunt de dorit şi care sunt de evitat?
• Ce stă în puterea mea să fac pentru a evita sau limita consecinţele nedorite, ţinând cont de contextul în care acţionez?
• Ce aleg să fac din evantaiul acţiunilor posibile în contextul respectiv?
• Ce sacrificii implică alegerea mea – sacrificii pe care, atâta vreme cât sunt alegerea mea raţională, nu le voi regreta şi nu le voi reproşa niciodată, nici mie, nici altcuiva?
• Dacă, în pofida eforturilor mele, un rău s-a produs, ce stă în puterea mea să fac şi ce aleg să fac pentru a-i limita consecinţele nedorite?

„Cine e vinovat?” te menţine în trecut – un trecut pe care, orice ai face, nu-l mai poţi schimba. „Cine e responsabil?” te ajută să trăieşti în prezent şi în viitor, iar acolo poţi schimba multe.
Alegând să stăm cu experiențele noastre în loc să „trecem peste”, ajungem să renunțăm la cine ne imaginăm că suntem, fiind mai mult cine suntem și renunțăm să-l atacam pe un altul și să credem că el ne privează de ceva.