ATASAMENTUL: factor de protectie sau risc pentru sanatatea emotionala?

Copiii vin pe lume predispuşi la a dezvolta relaţii de ataşament cu persoanele semnificative din viaţa lor (în principal părinţii). Ataşamentul este o relaţie afectivă reciprocă, durabilă, puternică formată între două persoane. În funcţie de modul în care părinţii răspund nevoilor copiilor, aceştia vor integra o reprezentare despre lume ca fiind un loc sigur, predictibil şi vor percepe adulţii ca surse de confort şi siguranţă.

Copiii care se simt iubiţi şi faţă de care părinţii manifestă grijă şi atenţie faţă, îşi formează o imagine despre lume ca un loc sigur şi au mai multă iniţiativă în a explora spaţiul din jur (prin urmare îşi vor dezvolta mai repede abilităţile cognitive, motrice, socio-emoţionale).

În condiţiile în care părinţii manifestă lipsă de sensibilitate faţă de nevoile emoţionale ale copiilor, oferă un răspuns inconsecvent (sunt uneori extrem de atenţi şi iubitori, pentru ca altă dată să devină reci şi impasibili) conduc la instalarea unei relaţii bazate pe nesiguranţă, impredictibile pentru copil, care va deveni mai atent şi îşi va consuma resursele pentru a face faţă disconfortului propriu şi controlului mediului, în defavoarea explorării şi cunoaşterii. Modul în care copilul este ataşat de persoanele importante pentru el se va regăsi în interacţiunile cu ceilalţi şi va determina uşurinţa cu care copilul stabileşte relaţii cu cei din jur şi explorează mediul.

Tipul de atasament depinde de urmatorii factori:
1. Abilitatea părinţilor, în primii ani de viaţă, de a recunoaşte nevoile copiilor şi de a răspunde în mod adecvat la ele: oferirea de hrană, confort fizic şi emoţional.
2. Caracteristici ale temperamentului copilului: uşor de liniştit, iritabil, sensibil la modificările interne şi externe.

Există mai multe tipuri de ataşament:

Cum putem dezvolta relaţii de ataşament sănătoase cu copii noştri?
– Fiţi atenţi la nevoile emoţionale ale copiilor şi încercaţi să răspundeţi adecvat la solicitările lor de confort atunci când sunt speriaţi sau supăraţi (acestea sunt în principal situaţiile care activează sistemul de ataşament);
– Oferiţi timp copiilor care manifestă nesiguranţă în a stabili o relaţie nouă ca să exploreze şi să se simtă confortabil;
– Stabiliţi relaţii pozitive cu copiii prin manifestarea afecţiunii, comunicare, realizarea unor activităţi plăcute împreună;
– Fiţi predictibili şi anunţaţi-i pe copii legat de intenţiile propriului comportament (ex. anunţaţi-i dacă intenţionaţi să plecaţi, cât anume veţi lipsi etc.);
– Nu faceţi apel la ameninţări cu retragerea afecţiunii (ex. “nu te mai iubesc”, “după ce ai făcut azi, nu-mi mai place de tine”, “ne supărăm şi eu nu mai vorbesc cu tine”). Aceste mesaje emoţionale afectează relaţia pe care o stabilim cu copiii şi-i poate face pe aceştia nesiguri cu privire la afecţiunea voastră, iar acest lucru ca influenţa şi modul de raportare a copiilor în cadrul relaţiilor viitoare adulte.

Cum influenţează temperamentul comportamentul copiilor?
Fiecare copil are un temperament unic; modul lui unic de a acţiona. Tipul de temperament influenţează modul în care copiii răspund la diverse situaţii, îşi exprimă abilităţile, nevoile şi calităţile personale.

Tipuri de temperament
1. Temperamentul inhibat sunt reţinuţi în relaţiile cu ceilalţi, au nevoie de timp pentru a se adapta într-o situaţie nouă; manifestă puţine iniţiative de comunicare.
2. Temperamentul dezinhibat sunt activi, abodează situaţiile noi cu încredere, sunt curioşi, plini de energie, se adaptează cu uşurinţă la schimbări.

Ce e nevoie să ştim despre temperamentul copiilor noştri?
– Pentru temperamentul inhibat: este nevoie să-i fie modelate interacţiuni adecvate, să fie încurajat în a experimenta situaţii noi, fără însă a-l forţa; să fie susţinut în dezvoltarea de noi relaţii; este important să fie anunţate şi pregătite din timp schimbările, astfel încât copilul să aibă ocazia să se acomodeze treptat; este important să existe spaţii liniştite, departe de sursele de zgomot pentru activităţi statice.
– Pentru temperamentul dezinhibat: sunt necesare o varietate de activităţi noi şi provocări; este nevoie de fermitate în a-l face să respecte regulile stabilite; au nevoie de sprijin pentru a învăţa modalităţi de a gestiona emoţiile intense (furia, frustrarea).

În loc de concluzii:
Relaţia de ataşament construită în primii ani de viaţă va constitui baza dezvoltării emoţionale şi sociale a copilului în anii ce urmează. Copiii pot dezvolta patru tipuri principale de ataşament: securizant, anxios-evitant, rezistent şi dezorganizat. În urma interacţiunii cu persoanele semnificative din viaţa lor, copiii îşi formează teorii despre relaţiile cu ceilalţi (ex. “Sunt o persoană care merită să fie iubită? Este lumea un loc sigur? Te poţi baza pe oameni ?”).