În ceea ce îi priveşte pe adolescenţi, in cazul anxietatii imaginea este chiar mai sumbră decat in cazul adultilor. În primul rând, ei se confruntă cu probleme care sunt mult prea grele pentru ca ei să le poată rezolva. În al doilea rând, ei au o nevoie inerentă de a-şi dovedi că sunt adulţi, şi încearcă adeseori să facă lucrul acesta consumând alcool, luând droguri, implicându-se în sex şi, desigur, fumând.
Adolescenţii nu sunt tocmai pregătiţi pentru această lume a adulţilor. Ei au dat recent la o parte cărţile cu desene animate şi animalele de pluş. Pentru că există aşa de mari presiuni, ei tind să vadă partea negativă în aproape orice situaţie, ceea ce contribuie la mărirea anxietăţii pe care ei o experimentează.
Sunt multe lucruri care pot cauza anxietatea. Conflictele interne de care adolescenţii nici măcar nu sunt conştienţi pot fi cauze ale anxietăţii. Unii tineri sunt plini de anxietate pentru că proprii lor părinţi au fost la fel. Alţii suferă din cauza conflictelor, fie din prezent, fie din copilăria lor, care încă nu sunt rezolvate. Alţii experimentează sentimente de inferioritate.
Cauzele anxietăţii pot fi împărţite în cinci categorii.
Prima categorie o reprezintă ameninţările. Tinerii tind să perceapă pericolele, care sunt adeseori ireale, însă care pot fi şi reale. Valoarea personală este foarte importantă pentru un adolescent, şi atunci când sesizează un atac la adresa ei, devin foarte temători. Tema de separare faţă de o persoană care este semnificativă pentru ei este o altă cauză a anxietăţii. Atunci când un adolescent este hărţuit sau respins de către prietenii lui de aceeaşi vârstă, lucrul acesta le va afecta imaginea despre sine, şi poate de multe ori să ducă la separare faţă de aceştia. Aceste ameninţări sunt cauze semnificative ale anxietăţii. Mai sunt şi alte ameninţări care pot să fie cauze ale anxietăţii, aşa cum sunt posibilitatea divorţului părinţilor, sau perspectiva unei posibile exmatriculări din şcoală.
A doua categorie de anxietate o reprezintă conflictele. Un fel de conflict apare atunci când adolescentul este nevoit să aleagă între două scopuri de dorit, însă incompatibile. De exemplu, ei ar putea să fie nevoiţi să aleagă dintre oportunitatea unei slujbe bune pe timpul verii, sau o călătorie într-o ţară străină. Ei nu pot să le facă pe amândouă, şi o aşa decizie dificilă poate să le provoace anxietate. Un alt fel de conflict tunci când au dorinţa de a face ceva, însă, în acelaşi timp, au o dorinţă teribilă de a nu face acel lucru. De exemplu, ei se pot lupta cu decizia de a rupe o relaţie profundă cu cineva de sex opus. Ei doresc să aibă o libertate mare, care s-ar realiza doar prin ruperea relaţiei, însă se tem de asemenea să nu rănească persoana respectivă. Acest tip de conflict poate şi el să ducă la anxietate.
A treia categorie de anxietate o reprezintă frica. Tinerilor le este frică de multe lucruri. Iată o listă cu cele mai comune temeri ale lor: teama de eşec, de viitor, de insucces, de respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsiţi de sens, de a fi bolnavi, de moarte şi de singurătate. Aceste temeri, cuibărite în minţile lor pot să îi ducă până la anxietate.
A patra categorie de anxietate este reprezentată de nevoile neîmplinite( nevoi emotionale,nevoia de a se simti valorosi, de a se simti impliniti, de a-si atinge scopuri, etc.). Neindeplinirea acestor nevoi, poate duce la anxietate.
A cincia categorie de anxietate este reprezentată de diferenţele individuale. Oamenii reacţionează diferit la situaţii diferite. Unii oameni experimentează uşor anxietatea, alţii însă nu.
Sunt multe motive pentru aceste diferenţe. Un prim motiv pentru diferenţele individuale este psihologic. Mare parte din comportament este învăţat de la părinţi şi de la oamenii importanţi în viaţa tinerilor. Modul în care părinţii sau aceşti oameni importanţi reacţionează la diferite situaţii va afecta modul în care reacţionează tânărul la ele. Trebuie să vedem cum reacţionează părinţii atunci cad şi trebuie să încerce din nou, când suferă, sau când văd anxietate în cei din jur.
Un al doilea motiv pentru diferenţele individuale este personalitatea. Unii oameni sunt mai fricoşi decât ceilalţi. Alţii sunt mai sensibili, mai dependenţi, sau mai nesiguri decât alţii.
Un al patrulea motiv pentru diferenţele individuale este reprezentat de psihologie. Aceşti factori ar putea include prezenţa bolii, a unei diete greşite, probleme neurologice sau dezechilibre chimice din corp.
In cele din urmă, al şaselea motiv pentru diferenţele individuale este reprezentat de falsele credinţe.
Cele mai întâlnite 10 credinţe false pe care le au adolescenţii, care ajung să îi conducă la anxietate.
În continuare descriem efectele pe care le are anxietatea asupra adolescenţilor.
Efecte fizice. Sunt multe efecte fizice pe care le are anxietatea în adolescenţi. De obicei fiind considerată o problemă a adulţilor, anxietatea este cunoscută ca fiind o cauză a ulcerului chiar şi în rândurile adolescenţilor. Alte efecte fizice sunt durerile de cap, de spate, deranjamente stomacale, respiraţie scurtă, probleme de somn, oboseală şi pierderea apetitului. De asemenea, se pot declanşa reacţii severe, în ce priveşte tensiunea sangvină, tensiunea muşchilor, şi schimbări digestive şi chimice în corp.
Efecte de comportament. Adolescenţii, la fel ca şi adulţii, aleg inconştient comportamente care micşorează durerea anxietăţii şi îi ajută să poată face faţă fiecărei situaţii. Unii vor dormi prea mult, alţi vor lua droguri, vor consuma alcool, sau vor trăi în negarea anxietăţii lor. Anxietatea poate să îi facă pe oameni să fie foarte dezagreabili, să dea vina pe cei din jur pentru problemele lor, sau să se umple de mânie.
Efecte psihologice.